RETETA DE PACE CU TINE, PACE IN LUME

Fundalul vieții întotdeauna va avea un ritm (”pace”, în engleză). Ritmurile pot fi alerte, domoale, sacadate, fluide, intense, subtile, vesele, triste, egale, inegale, plăcute, neplăcute, inteligibile, neinteligibile, monotone, interesante… Cine crezi că le oferă conotația? Da, chiar tu, eu, noi – toți. Cu alte cuvinte, logic vorbind, viața se derulează sub diverse forme – mereu altele și, poate, mereu aceleași. Uneori găsim interesant să descoperim noile ritmuri ce se întrezăresc zi de zi, alteori am dori o partitură care să ne securizeze clipele și să ne protejeze de schimbare.

oct

Fiecare dintre noi are ritmul său propriu, trăit în mod unic și absolut irepetabil. Educația de masă, de exemplu, câteodată, ne construiește iluzia că toți suntem la fel și că ar trebui să ne adaptăm și să ne sincronizăm cu niște standarde universale. Ar fi minunat ca prin ”universal” să se înțeleagă conexiunea cu Universul și cu legile lui misterioase după care trăim, de cele mai multe ori, inconștient.

Dar prin ”universal” înțelegem ”uniform”, ”la fel”, ”identic”. Și atunci unde mai este ritmul nostru interior? Unde mai suntem noi, dacă mintea noastră e cultivată ca un ciorchine de strugure în linie cu altul și cu altul și cu altul – formând o mare vie socială? Cum să ne ascultăm ineditul ritm propriu, dacă permanent primim lecții despre cum să vorbim, cum să simțim, cum să iubim, cum să zâmbim, cum să gândim?

images

Hai s-o privim ca pe o provocare și să croim o rețetă personală chiar cu ingredientele pe care le avem – așa cum cele mai strălucite gospodine și cei mai îndrăzneți bucătari o fac.

  • luăm o sămânță de încredere și o tratăm cu tandrețe ca să se dezvolte
  • luăm auzul interior și ne ascultăm pe noi întâi și apoi pe ceilalți, până când reușim să împletim cele două auzuri și să ascultăm, cu răbdare, ce are de zis viața

    mixing baking ingredients
    RETETA PENTRU PACE
  • luăm un bob de empatie și îl lăsăm la înmuiat ca să se dilate, să se hidrateze și să poată crea conexiuni interioare și exterioare, izvorâte dintr-o înțelegere profundă a ființei umane
  • luăm o căpățână de toleranță și o tocăm mărunt, mărunt, cât să ne ajungă să înțelegem și să apreciem oamenii din jurul nostru, însă nu înainte să fim toleranți cu noi înșine
  • luăm o bucată zdravănă de curaj și o punem la crescut ca să reușim să ne cunoaștem pe noi înșine, să depășim provocările, să cerem ajutor când avem nevoie, să ne exprimăm și să ne recreăm zilnic
  • luăm o legătură de emoții și o alegem fir cu fir, emoție cu emoție, astfel încât să descoperim adevărata valoare a acestora pentru a le putea exprima așa cum au nevoie să fie exprimate
  • luăm un mănunchi de sinceritate și îl scuturăm bine-bine peste amestecul creat pentru a fi întotdeauna în contact cu adevărata noastră ființă și cu ceilalți
  • luăm un vârf de spontaneitate și îl presărăm ca ființa noastră să culeagă roadele prezentului, netulburate de judecăți
  • luăm cea mai proaspătă legătură cu natura și o păstrăm aproape de inima, sufletul, mintea și corpul nostru
  • presărăm, oricând, bunătate pentru a vedea divinul din noi și din ceilalți

Amestecăm, conștienți, ingredientele și oferim spațiu creativității pentru a-și manifesta darurile, fiecare în ritmul său. Se recomandă ca, din când în când, cât mai des, să privim cu recunoștiință fiecare clipă a acestui minunat și misterios dar – viața.

Articol realizat de colega noastra Psih. Drd. Flavia Cardas cu scopul de a aduce un strop de pace de ZIUA MONDIALA A PACII.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s