Carl R. Rogers – „Câteva învățături semnificative…” (III)

VII. Să trec acum la alte câteva învățături, care privesc mai puțin relațiile și au mai mult de-a face cu propriile-mi acțiuni și valori. Prima dintre acestea este foarte succintă. Pot avea încredere în experiența mea.

Unul dintre lcarl rogersucrurile elementare pentru înțelegerea cărora mi-a trebuit mult timp și pe care le învăț și acum este acela că, atunci când o activitate îți dă senzația că este valoroasă sau merită întreprinsă, ea chiar merită întreprinsă. Altfel spus, am învățat că percepția mea totală, la nivelul întregului organism, asupra unei situații este mai de încredere decât intelectul meu.

Pe tot  parcursul vieții profesionale am mers în direcții pe care alții le considerau prostești și în privința cărora am avut eu însumi multe îndoieli. Dar n-am regretat niciodată că m-am îndreptat în direcții pe care „le simțeam corecte”, chiar dacă la momentul respectiv m-am simțit deseori singur sau neghiob.

Am constatat că, în situațiile în care m-am încrezut într-o anumită percepție non-intelectuală, am descoperit înțelepciune în acel demers. De fapt, am constatat că atunci când am urmat una dintre aceste căi neconvenționale pentru că simțeam că e corectă sau adevărată, după cinci-zece ani mi s-au alăturat mulți dintre colegi, așa că n-am mai trebuit să mă simt singur pe calea respectivă.

Pe măsură ce ajung treptat să mă încred mai profund în totalul reacțiilor mele, descopăr că le pot folosi ca să-mi ghideze gândirea. Am ajuns să nutresc mai mult respect pentru acele idei vagi care-mi apar în minte din când în când și pe care le simt a fi semnificative. Sunt înclinat să cred că aceste gândurisau bănuieli neclare mă vor conduce spre zone importante. Consider că asta înseamnă a avea încredere în totalitatea experiențelor mele, despre care am ajuns să bănuiesc că este mai înțeleaptă decât intelectul meu. Este supusă greșelii, sunt sigur, dar cred că e mai puțin supusă greșelii decât mintea mea conștientă singură. Atitudinea mea este foarte bine exprimată de Max Weber, artistul, când spune: „În derularea umilului meu efort creativ, depind foarte mult de ceea ce nu știu și de ceea ce n-am făcut până acum”.

VIII. Foarte strâns legat de această învățătură este un corolar care spune că evaluarea făcută de alții nu este pentru mine un reper. Deși trebuie ascultate și luate în calcul așa cum sunt, judecățile celorlalți nu pot fi niciodată un reper pentru mine. Acesta a fost un lucru greu de învățat. Îmi amintesc cât de zguduit am fost, în vremurile de început, când un gânditor erudit, care-mi părea a fi un psiholog mult mai competent și mai învățat decât mine mi-a spus ce greșeală mare fac fiind interesat de psihologie. După el, nu va duce nicăieri, iar ca psiholog nu voi avea nici măcar ocazia de a practica această profesie.

În anii de mai târziu m-a surprins puțin, uneori, să aflu că în ochii unora sunt un impostor, o persoană care practică medicina fără a avea dreptul, autorul unui tip de terapie foarte superficial și dăunător, un căutător de putere, un mistic etc. Și am fost la fel de tulburat de laudele la fel de extreme. Dar nu mi-am făcut prea multe griji, fiindcă am ajuns să consider că doar o singură persoană (cel puțin pe durata vieții mele și, poate, în toate timpurile) poate ști dacă ceea ce fac este sincer, minuțios, deschis și sănătos sau fals, defensiv și nesănătos, iar acea persană sunt eu. Primesc bucuros tot felul de dovezi cu privire la ceea ce fac, iar critica (deopotrivă cea prietenoasă și cea ostilă) și lauda (deopotrivă cea sinceră și cea lingușitoare) fac parte din aceste dovezi. Dar a cântări aceste dovezi și a le stabili semnificația și utilitatea este o sarcină pe care n-o pot lăsa în seama nimănui altcuiva.

IX. În lumina a ceea ce am spus, probabil că următoarea învățătură nu vă va surprinde. Experiența este, pentru mine, cea mai înaltă autoritate. Piatra de încercare a validității este propria mea experiență. Ideile nici unui alt om nu au tot atât autoritate ca experiența mea, după cun nu are nici vreuna din ideile mele. Experiența este aceea la care trebuie să mă întorc iarăși și iarăși, pentru a descoperi o aproximare mai fidelă a adevărului așa cum există el în procesul de devenire din mine (…).

Experiența mea are cu atât mai multă autoritate, cu cât devine mai primară, pentru a folosi termenul din semantică. Astfel, ierarhia experiențelor le va conține pe cele mai pline de autoritate la nivelul cel mai de jos. Dacă citesc o teorie despre psihoterapie și dacă formulez o teorie asupra psihoterapiei bazată pe munca mea cu clienții și dacă, de asemenea, am experiența directă a psihoterapiei cu un client, gradul de autoritate crește în ordinea în care am enumerat aceste experiențe.

Experiența mea are autoritate nu pentru că ar fi infailibilă. Ea constituie temelia autorității fiindcă poate fi orcând verificată în noi modalități primare. Astfel, erorile ei frecvente sunt mereu susceptibile de a fi corecte.

Carl R. Rogers, A deveni o persoană: perspectiva unui psihoterapeut, Editura Trei, București, 2008, pp. 57-59.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s